79 de persoane, reținute după violențele din fața Guvernului

79 de persoane, reținute după violențele din fața Guvernului
Publicat: 02/02/2017, 12:27
Actualizat: 05/06/2018, 15:28

„Până în acest moment, în urma acțiunilor și intervenției jandarmilor din cursul nopții trecute 79 de persoane au fost reținute și conduse către secțiile de poliție în vederea stabilirii identității precum și a gradului de implicare sau vinovăție în ceea ce privește incidentele petrecute la nivelul Capitalei. Începând de noaptea trecută, cât și în continuare, personalul specializat al Jandarmeriei Române analizează imaginile operative, cât și materialele foto-video primite din partea cetățenilor care s-au aflat în Piața Victoriei, pentru identificarea și sancționarea, conform legii, a persoanelor care au comis fapte antisociale ce au dus la tulburarea ordinii publice. La nivel național, s-au desfășurat 70 de adunări publice, dintre care 13 au fost declarate, conform legii. Cu excepția evenimentelor din Capitală, până la acest moment nu au fost raportate alte incidente în ceea ce privește tulburarea ordinii publice”, potrivit unui comunicat de presă al Jandarmeriei Române.

Printre cei reținuți s-a numărat și un jurnalist de origine germană, Christian Gesellmann, care a fost prins în ciocnirea dintre jandarmi și ultrași, fiind ridicat la grămadă de forțele de ordine și dus la DIICOT pentru audieri. El nu ar fi putut prezenta o legitimație de presă și nu vorbea limba română, astfel că a stat la audieri până dimineață, conform colegilor săi din România.

Jandarmeria a prezentat și câteva sfaturi pentru protestatarii care vin în fața Guvernului.

Jandarmeria a mulțumit tuturor cetățenilor care au manifestat pașnic și au respectat indicațiile forțelor de ordine, disociindu-se de grupurile de persoane care au acționat violent și le-a cerut cetățenilor și mass-media, în situația în care dețin imagini foto-video cu persoanele care s-au manifestat violent, să le pună la dispoziție prin intermediul e-mailului: [email protected].

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cum arată Prințesa Kate Middleton acum, la 2 luni după ce a început chimioterapia. Unde...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei. Polițiștii l-au reținut și dus la audieri....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
1.500 de euro pentru acești români. Procedurile sunt foarte simple
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Alexia Eram, elevă-model la școală: „Nu am chiulit niciodată”. Ce reguli stricte trebuia să respecte
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
10 obiecte despre care n-ai știut că sunt făcute din petrol
×